Andrea Stramaccioni vede numai dezavantaje înaintea primei manșe cu Vaslui:** „Prea departe, prea necunoscut!” FOTO Primele imagini cu Inter în România

Andrea Stramaccioni vede numai dezavantaje înaintea primei manșe cu Vaslui:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Interiștii sunt concentrați la maximum pentru partida cu FC Vaslui, din play-off-ul Europa League, iar antrenorul Andrea Stramaccioni a exprimat cel mai bine acest lucru la conferința de presă de miercuri seară. Tehnicianul italia susține că principalul dezavantaj al echipei sale este faptul că deține prea puține informații despre gruparea moldavă, chiar dacă anul trecut galben-verzii au susținut două meciuri de vis împotriva lui Lazio.

„Este o competiție pe care trebuie să o respectăm. Avem două mari dezavantaje în această întrecere: distanțele mari pe care trebuie să le parcurgem și faptul că vom întâlni echipe periculoase, prin prisma faptului că le cunoaștem prea puțin. Avem un program încărcat în această perioadă, dar trebuie să batem și să să încercăm să obținem calificarea încă din primul meci”, a spus Stramaccioni.

Delegația lui Inter Milano a aterizat pe aeroportul din Bacău în cursul după-amiezii de miercuri și a fost așteptată de aproximativ 50 de fani locali. Singurul care s-a oprit pentru a acorda autografe a fost legenda Javier Zanetti, care le-a făcut o bucurie câtorva dintre copiii veniți să-l întâmpine. După aceea, italienii s-au îmbarcat la bordul autocarului și au mers direct la hotel. Antrenorul Stramaccioni nu a programat niciun antrenament pentru seara de miercuri și nici pentru joi dimineață, astfel că interiștii vor lua contact cu stadionul din Piatra Neamț direct la ora meciului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer. Imagini uluitoare!
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Internetul a ”explodat” după apariția lui Ianis Hagi de la EURO 2024! Imaginile au făcut înconjurul lumii
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare gravă la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu insecticid
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama lui se află în stare…
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit SECRETELE
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar român!
Venită în România pentru a-şi vizita tatăl falit, aflat în azil, Irina Columbeanu a luat masa cu un celebru milionar…
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul.
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Mircea Lucescu, verdict după eliminarea României de la Euro 2024. „Aici am pierdut”
Mircea Lucescu, verdict după eliminarea României de la Euro 2024. „Aici am pierdut”
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×